Peştişorul Trist

Cred in continuare in: "clipele" rare nu mai au nevoie de prezentare; nici eu, nici nimeni; ci se (re)cunosc indata...
Am (re)inceput sa cred in multe, dar stiu, sunt clipe scurte... Nu stiu cat vor tine, si cat mai ma vor tine...
Nu stiu sa aleg, atunci cand nu mai vreau sa neg. De fapt, nu stiu nimic, dar tind putin, cate un pic, sa cred si iar sa ma ridic. Sunt multe iar nezise, dar prea bine zise... De ascultat... sa ce? Sa-ntorc din cap ca altu-i fapt? Zis, facut de multi prea multi? As vrea sa ma asculti...
Tin cont ca nu-s doar eu, dar tine cont ca nu esti doar (si) tu. Sa fie oare mult ce iti tot cer? Nu.
E doar un semn, m-am saturat sa las in santuri fiare, sperand sa le gaseasca-n noapte iara, cand nici ei, nici Ei n-au chip s-asculte, voci s-aline, cusurul meu oftat, sa-ndure...
Am zis ca nu mai scriu, si iarasi scriu. Am zis ca n-o mai fac, dar nu pot azi sa tac. Ci-am zis ca azi, cat sunt pe-aici, sa fac din patru, plici! De la apus la rasarit, spre marea lor sa ma mai strigi, mi-o zici?
Ascult, caci timpul vrea sa nu mai fim. Indemn, caci pe fete le vad chin. Intorc din cap, ca n-au grji sa vada-n fata. Le strang din mana caci ma-nvata. Le-ascult si dorul, caci sub gri ne-aduce locul. Le trezesc, caci somnu-i lung si rar ma cheama. Si de-o fi sa cheme iara, vreau s-auda ca nu-s singuri, ca sunt rar, dar pentru singurii.
Sunt aici si fara teama. Sunt aici, si fara teama...

Atat.