Peştişorul Trist

O alta zi...

Ce mai zi...

Iata si soarele, rasarit din nou pe strada mea. Cine zicea ca nu va mai fi asa, se insela. A inflorit si gradina mamei mele, multe flori si ierburi dese. Asteptam de mult de mult, sa mai vina inc-o zi, sa-i mai vad din nou si floarea din obrajii vii. Canta iar si pasarele, imi alina alte zile, vreau sa stau seara la soare iar ziua sa nu se mai termine... Rime, rime pe campii, hai sa le-adunam copii ! Haha, ce vremuri...
Mai stii cum cantam cantecul de mai sus, dar in varianta originala? Mi se par asa de demult zilele acelea incat mi se pare ca nu eu le-am trait... Dar le mai rememorez cateodata, chiar si-acum de fata. Ai spune iz de nostalgie. Nu, chiar deloc. Chiar as vrea "sa ma doara-n cot". Am o alta zi in fata. O alta posibila viitoare amintire sau o alta zi si-atat. Sunt pestisor, ce naiba. Marea iar ma asteapta dar eu nu-i mai spun nimic. Ma ridic si-am plecat tiptil in lume, sa m-avant, sa mai rad, sa mai fiu eu, sa mai traiesc o alta si-alte zile, sa mai cred, sa mai plang, sa mai simt ca traiesc, sa mai reusesc sa spun macar povesti, sa mai stiu ca ea m-asteapta, sa mai stie c-o astept, sa-i mai tin din nou aproape, sa ma simta ca-i iubesc. Sa mai trec si alte mari, s-ating si alte zari, sa sar, sa fug din nou peste campii, s-adunam flori, din nou, copii !